PARTIDUL NATIONAL LIBERAL

     

POZIŢIA PNL TIMIŞ PRIVIND SITUAŢIA AEROPORTULUI TIMIŞOARA
Partidul Naţional Liberal Timiş a luat act cu indignare de noua samavolnicie a Guvernului Băsescu-Geoană-Boc la adresa municipiului Timişoara, materializată, de această dată, în aşa-zisul "proiect" de înfiinţare a Aeroportului Banatului, prin unificarea Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara cu Aeroportul din Arad.

A cere imperativ Consiliului Local Timişoara să se pronunţe în doar câteva zile într-o speţă atât de complexă şi de importantă, cu posibile consecinţe extrem de grave asupra pulsului economico-social al oraşului nostru, dar şi asupra vieţii individuale a fiecărui timişorean, fără a-i pune la dispoziţie un studiu tehnico-economic, de oportunitate şi impact denotă cel puţin incompetenţă crasă şi abuz.

Noi, Partidul Naţional Liberal Timiş, nu respingem ideea cooperării -şi încă pe multiple planuri- între municipiul Timişoara şi municipiul Arad, ci dimpotrivă, o promovăm, dar ea trebuie să aibă loc în termeni corecţi, cu un plus de valoare adăugată activităţilor desfăşurate în comun şi în avantajul ambelor părţi, în proporţii echitabile, după contribuţia adusă de fiecare.

În consecvenţă cu cele de mai sus, consilierii locali PNL vor propune în şedinţa de Consiliu de luni adoptarea următoarei Hotărâri:

Art. 1. Se amână pronunţarea Consiliului Local Timişoara în privinţa implicării / non implicării sale în proiectul "Aeroportul Banatului", avut în vedere a se realiza prin unificarea instituţională a Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara şi Aeroportului din Arad, până după furnizarea de către Ministerul Transporturilor a studiului tehnico-economic şi de oportunitate ce stă la baza acestui proiect, precum şi a altor informaţii de interes major, cum ar fi: sediul viitoarei instituţii, cota parte de acţiuni anvizajată pentru fiecare partener, etc.
Art. 2. Se aprobă, de principiu, implicarea Consiliului Local Timişoara, ca partener, în posesia şi administrarea Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara şi se mandatează Primarul Municipiului Timişoara să poarte tratativele de rigoare în acest sens.


Nicolae ROBU
PREŞEDINTELE PNL TIMIŞ
SENATOR DE TIMIŞ

Notă:
Prezentul proiect de hotărâre a fost elaborat în consens de către toţi consilierii locali, consilierii judeţeni, europarlamentarul, deputaţii şi senatorul Partidului Naţional Liberal Timiş.
 

Toate drepturile rezervate

Aceasta pagina contine informatii de interes public. Continutul poate fi preluat doar integral, pentru informarea cetatenilor. Prezentarea trunchiata generatoare de interpretari insinuoase sau folosirea materialelor din pagina intr-un mod ilegal, indecent sau imoral  poate duce la blocarea accesului in site.

Copyright ⓒ 2008 - PNL Timis                                                                                                         webdesign by GsmAntel - CMS Specialists

GsmAntel - CMS specialists