PARTIDUL NATIONAL LIBERAL

     

Băsescu-acelaşi şmecher politic uşor expirat, îşi încearcă farmecele în faţa electoratului

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că lui Traian Băsescu îi lipseşte practica politică a consevcenţei, construindu-şi pledoaria pe o premisă greşită, fiind "acelaşi şmecher politic uşor expirat", care îşi încearcă "farmecele deja depăşite", pentru ultima oară, în faţa electoratului.

"Domnului Băsescu conţinutul noţiunii de consecvenţă şi practica politică sau de alt fel a consecvenţei nu-i e familiară. Eu aş spune înainte de toate că domnia sa şi-a construit această pledoarie politicianistă 100% pe o premisă greşită, aceea că eu m-am aruncat în braţele lui Mircea Geoană, că m-am aliat. Eu nu am anunţat nicidecum astăzi (luni - n.r.) că îl susţin pe Mircea Geoană. Eu am anunţat astăzi că în niciun caz nu îl susţin şi nu tratez şi nu cad la învoială cu domnul Traian Băsescu", a afirmat, la Realitatea TV, Crin Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că spune lucrul acesta privind excluderea înţelegerii cu Băsescu "de câţiva ani", din prima zi a campaniei electorale şi, în ciuda acestui fapt, "aseară sau alaltăseară domnul Băsescu era foarte prietenos" şi considera în declaraţiile sale că este un om de treabă.

"Eu nu m-am aliat cu Geoană, am spus că este exclusă colaboarea şi susţinerea lui Băsescu, pentru că este un om politic care a câştigat Preşedinţia României în baza unui discurs politic corect, aşa cum corect este şi discursul politic din seara asta, dar pe care nu l-a respectat nicio iotă. În al doilea rând, a mai construit o minciună, că eu care eram supărat aseară pe moguli - eu n-am folosit termenul, am folosit doar două nume, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu, în calitatea lor de proprietari ai unor institute de sondare a opiniei publice, fără să fac referire la trusturi şi la jurnalişti - şi că astăzi m-aş fi împăcat cu ei. Nu-mi aduc aminte", a explicat Antonescu.

El a menţionat că lucrurile pe care le-a spus rămân valabile, iar Băsescu este în continuare "acelaşi şmecher politic uşor expirat", "care-şi încearcă farmecele deja depăşite pentru ultima oară în faţa electoratului".

Întrebat dacă sunt tăiate toate punţile între el şi Băsescu, Crin Antonescu a replicat: "Punţile între mine şi Traian Băsescu sunt tăiate demult, nu de azi (...) sunt rupte demult, de când Traian Băsescu a încălcat spiritul democratic, de când Traian Băsescu a trădat un proiect naţional pentru care l-am votat şi susţinut, de când a vrut să distrugă PNL, de când, iată, umblă până şi acum cu aceleaşi trucuri învechite, cum ar fi întrebările mele pentru Mircea Geoană despre vizita la Moscova".

El a spus că aceste întrebări ale sale rămân valabile şi niciuna din afirmaţiile sale din campanie nu este retrasă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul liberal Crin Antonescu şi-a găsit refugiul în braţele PSD, la Mircea Geoană, care este "omul mogulilor" şi a apreciat că o alianţă PSD-PNL ar arunca România cu 20 de ani în urmă.

"Acum am explicaţia reacţiei rapide a domnului Antonescu din această dimineaţă. Speriat de reuşita referendumului, a găsit un singur loc de refugiu: în braţele PSD, acolo unde în niciun caz nu se doreşte o reformă a clasei politicie care să ducă la pierderea privilegiilor politicienilor şi a clientelei lor", a declarat Traian Băsescu, luni seară, la sediul său de campanie.

Băsescu a afirmat că, în legătură cu candidatul PNL la prezidenţiale, are două nelămuriri.

"Cum a putut de la ziua de ieri, când tuna şi fulgera împotriva mogulilor, să sară azi-dimineaţă drept în braţele protejatului mogulilor, devenind, fără să respire, eu cred că şi fără să gândească prea mult, aliatul de bază al omului mogulilor - Mircea Geoană, omul fabricat şi prefabricat de oligarhie şi de către moguli?", a spus Traian Băsescu.

Cea de-a doua nelămurire a lui Traian Băsescu se referă la declaraţiile lui Crin Antonescu referitoare la vizita lui Mircea Geoană la Moscova.

"Ce l-a făcut pe domnul Crin Antonescu să devină mult mai puţin exigent şi cu mogulii şi cu Mircea Geoană, faţă de cum era numai cu 24 de ore înainte? Când a fost Crin Antonescu un om cinstit ? Când a trecut la fapte sau atunci când se întreba nedumerit în campania electorală ce e şi cu mogulii, ce e şi cu moscovitul Mircea Geoană ?", s-a întrebat Băsescu.

El a precizat că, din punctul său de vedere, Crin Antonescu "nu are forţă ca într-un act de guvernare să-i ţină în frâu pe cei de la PSD".

El a opinat că o astfel de alianţă între Crin Antonescu şi PSD riscă să ne ducă înapoi cu 20 de ani, la vremurile în care PSD făcea ce vroia cu instituţiile statului.

"Din acest motiv, dragi români, cred că trebuie să rămânem în continuare parteneri. Parteneri într-un proces de reformă extrem de dificil, parteneri într-un proces de reformare a statului de care şi noi, cei de astăzi, şi copii noştri şi copii copiilor noştri avem nevoie", a spus Traian Băsescu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că este exclusă orice alianţă între el şi Traian Băsescu, subliniind că nu îl va susţine pe acesta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, întrucât un nou mandat de şef al statului pentru acesta este "cel mai rău lucru pentru valorile democraţiei".
--
Departament Strategie si Comunicare PNL

 

Toate drepturile rezervate

Aceasta pagina contine informatii de interes public. Continutul poate fi preluat doar integral, pentru informarea cetatenilor. Prezentarea trunchiata generatoare de interpretari insinuoase sau folosirea materialelor din pagina intr-un mod ilegal, indecent sau imoral  poate duce la blocarea accesului in site.

Copyright ⓒ 2008 - PNL Timis                                                                                                         webdesign by GsmAntel - CMS Specialists

GsmAntel - CMS specialists