CONSTITUIREA PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL

Liberalismul românesc

Originile iluministe ale liberalismului românesc

• luminarea prin cultură şi învăţământ, mai întâi  a mediilor aristocratice, inspiră contestarea regimului politic turco-fanariot şi discuţia privind modernizarea societăţii.

Liberalismul paşoptist

• moderată, condusă de Ion Heliade Radulescu şi radicală, reprezentată de I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti ;

• paşoptiştii susţin emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor, votul universal,  libertatea ca dreptul de a face orice în măsura în care nu sunt lezate interesele celorlalţi, iar sursa puterii în stat este reprezentată de întreaga naţiune, fără deosebiri sociale( Proclamaţia de la Islaz, 1848).

Actul Unirii, 1859

• liberalii şi conservatorii se unesc în Partida Naţională pentru înfăptuirea programului unirii, domnitorul înşuşi (Al.I. Cuza) ducând o politică liberală ;

• sub aspect economic se impun principiile liberale : libera iniţiativă, libera asociere, concurenţa ;

• se conturează trei coordonate politice :

Constituţia din 1866; principele străin

Operă a întregii clase politice, Constituţia nu conţine totuşi unele propuneri ale liberalilor: Parlamentul unicameral şi limitarea dreptului de veto al Domnului, corp electoral reprezentativ.

I.C. Brătianu a susţinut şi a acţionat consecvent pentru venirea principelui străin. Cu toate acestea, Carol I va numi în fruntea primului său Guvern un conservator (Barbu Catargiu).

Constituirea PNL

Data formării: 24 mai 1875;

Preşedinţi: Ion C. Brătianu( până în 1883 împreună cu C.A. Rosetti şi singur, până în 1891), Dumitru C. Brătianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I.C. Brătianu (1909-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1927-1930), Ion G. Duca (1930-1933), Constantin I.C. Brătianu (1934-1947)

Înţelegerea de la Concordia (1867), prima încercare de constituire, este o coaliţie între liberalii moderaţi conduşi de Mihail
Kogălniceanu şi liberalii radicali conduşi de I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti. Coaliţia avea la bază un program de modernizare a statului, vizând consilidarea instituţiilor statului şi obţinerea independenţei acestuia. Votând legea monetară, liberalii radicali au atras protestele Marilor Puteri şi ale Turciei, care au acceptat cu greu emiterea unei monede naţionale.

Coaliţia de la Mazar-Paşa (1875) este o alianţă a liberalilor moderaţi şi radicali, ale cărei întruniri aveau loc în casele englezului Lakeman, care fusese ofiţer în armata turcă sub numele de Mazar-Paşa. Programul PNL publicat în 1875 propune un amplu proces de reformare a României în direcţia modernizării :
- domnia legii şi respectarea principiilor regimului constituţional-parlamentar ;
- independenţa individului în raport cu statul ;
- egalitatea politică ;
- îmbunătăţirea condiţiei materiale a populaţiei ;
- învăţământ gratuit şi obligatoriu .

REALIZĂRI POLITICE ŞI ECONOMICE LIBERALE

Marea Guvernare Liberală

În prima şi cea mai importantă guvernare liberală (Guvernul I.C. Brătianu : 1876-1888), PNL a realizat mai multe obiective economice, sociale şi politice :

• proclamarea independenţei României în urma Războiului de Independenţă (1877) ;
• crerarea Băncii Naţionale (1880) ;
• România devine Regat (1881) ;
• este aplicat principiul liberal « Prin noi înşine » în economie :    dezvoltarea pe baze proprii a industriei, comerţului, agriculturii.
• este lărgit corpul electoral în favoarea burgheziei.

Marea Unire

Guvernul liberal Ion I.C. Brătianu (ian.1914-ian.1918) a impus neutralitatea României în Primul Război Mondial între 1914-1916.  În 1916 România intră în război de partea Antantei, obţinând de la aceasta garanţii ale realizării obiectivelor sale naţionale:
reîntregirea ţării.  În 1917, prin celebrele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, România a stăvilit ofensiva germană pe frontul de răsărit. Ieşirea Rusiei din război în 1917 a făcut imposibilă continuarea războiului de către România singură, astfel încât a fost nevoită să încheie pace separată cu Puterile Centrale. Guvernul liberal a fost înlocuit. Ordinul regelui Ferdinand ca armata să reintre în război (oct. 1918) a răsturnat situaţia. Liberalii au revenit la guvernare în nov. 1918. Curând după aceea s-a născut România Mare. Guvernul liberal a acţionat pentru recunoaşterea actelor de unire din 1918.

Epoca marilor succese liberale: 1922-1926

Perioada interbelică a fost prolifică pentru liberali:

• Reforma agrară (1918) a fost cea mai ampla reformă de acest fel din Europa acelei perioade : a fost expropriată 66% din suprafaţa arabilă deţinuta de moşieri ;
• se adoptă noua Constituţie (1923) care consacră Marea Unire ;
• Legea pentru organizarea administrativă unitară (1925) ;
• Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române pe întreg teritoriul naţional (1925);
• Legea electorală (1926) ; votul universal era introdus în România încă din 1918 (erau excluse femeile, magistraţii şi reprezentanţii armatei).
• Refacerea economică dupa principiul « Prin noi înşine » : în 1938, industria a atins nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică.

Momente de  criză

Problemele liberalilor au apărut atunci când  au avut de-a face cu diferite forme de extremism :  legionarismul, nazismul, comunismul. Iar momentele de criză ale PNL au reprezentat tot atâtea momente de criză a democraţiei în România.

• decizia guvernului liberal condus de I.G. Duca de a dizolva Garda de Fier a fost urmată de răzbunarea imediată a legionarilor : asasinarea primului-ministrau I.G. Duca pe peronul gării din Sinaia (1933) ;
• alegerile din 1937 au reprezentat un test critic pentru democraţie : Iuliu Maniu, ajutat de legionari a răsturnat Guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu. Extrema dreaptă a câştigat mult teren, legionarii câştigând 15% din voturi şi plasându-se pe locul III ; pierzând guvernarea, PNL a trebuit să accepte instaurarea regimului de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea în 1938 ;
• PNL a protestat împotriva cedărilor teritoriale din 1940, punându-le pe seama tacticilor greşite ale regimului lui Carol al II-lea ;
• PNL a adopatat o atitudine protestatară faţă de regimul autoritar al lui Ion Antonescu, care a subordonat România Germaniei şi a iniţiat acţiuni diplomatice de scoatere a ţării din război ;
• În 1941, toate partidele, inclusiv PNL, sunt interzise prin decret regal, însă şi-au continuat, în limite mult mai restrânse activitatea;
• PNL participă în cadrul Blocului Naţional Democrat la răsturnarea Guvernului condus de Antonescu, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, moment urmat de eliberarea teritoriului naţional şi de războiul antihitlerist ; noul Guvern îl includea şi pe C.I.C. Brătianu ;
• Impunerea Guvernului Petru Groza, controlat de PCR şi susţinut de URSS a năruit speranţele liberalilor de revenire la un regim democratic. Măsurile represive iniţiate de PCR au scos PNL din viaţa politică a ţării la sfârşitul anului 1947, când partidul şi-a încetat activitatea. Între 1949-1951, cadrele sale au fost arestate, cele mai multe sfârşind în inchisoare.

REÎNFIINŢAREA PNL

Data reînfiinţării: 15 ianuarie 1990.

Renaşterea liberală

Imediat dupa căderea comunismului în România, partidele istorice reapar. Liberalii au revenit pe scena istoriei având ca obiective: reînfiinţarea instituţiilor democratice, refacerea economică, desprinderea ţării de URSS, lupta politică împotriva “structurilor neocomuniste”. Liberalii exilaţi sau supravieţuitori ai represiunii comuniste reînfiinşează PNL, sub conducerea lui Radu Câmpeanu. PNL, după 1990, a avut o istorie tumultuoasă. Dezbaterea de idei fiind liberă, sciziunile şi fuziunile s-au succedat.

La primele alegeri postcomuniste din România, PNL a obţinut locul III în Parlament şi II la Preşedenţie. La puţin timp după alegeri  s-a produs prima sciziune în PNL, din cauza neînţelegerilor dintre « vechii liberali » şi « tinerii liberali » din conducere, aceştia din urmă formând PNL-Aripa Tânără (PNL-AT, devenit ulterior PL ’93).

În noiembrie 1991, PNL a participat la crearea Convenţiei Democrate Române (CDR). În februarie 1992, PNL a participat pe listele comune ale CDR la alegerile locale, fiind principalul beneficiar al acestora ( Primăria Generală a Capitalei a revenit liberalului Crin Halaicu). Părăsirea CDR, în aprilie 1992 din dorinţa de individualizare în câmpul politic a provocat o a doua sciziune în partid : grupul dizident condus de Nicolae Cerveni, care dorea rămânerea în CDR, a înfiinţat PNL-Convenţia Democrată( PNL-CD).

La alegerile generale din septembrie 1992, PNL nu a reuşit să treacă pragul electoral necesar intrării în Parlament. Perioada 1992-1996 a fost cea mai neagră din istoria postdecembristă a partidului. În 1993 Radu Câmpeanu a fost înlocuit de la conducerea partidului cu Mircea Ionescu Quintus. Adepţii lui Radu Câmpeanu au constituit un nou partid : PNL-Câmpeanu ( PNL-C).

Noua conducere a PNL s-a pronunţat pentru reunirea tuturor liberalilor sub umbrela formaţiunii-mamă şi pentru reintegrarea partidului în CDR. La alegerile locale şi parlamentare din 1996, PNL a participat pe listele CDR, care a câştigat alegerile în faţa PDSR-ului lui Ion Iliescu. PNL era al II-lea partid ca importanţă în CDR, după PNŢCD. Urmează patru ani de guvernare grea, în care PNL reuşeşte, totuşi, să promoveze restituirea proprietăţilor imobiliare şi impune, pe final de mandat, un program de relaxare fiscală care dă startul creşterii economice.

În 1999, România este invitată să înceapă negocierile de aderare la UE. În aceşti ani, au loc fuziuni cu PNL-CD (1997), Partidul Alianţei Civice ( PAC) şi PL’93 (1998). La 3 martie 1999, vine şi recunoaşterea internaţională, PNL fiind admis cu drepturi depline în Internaţionala Liberală.

Drumul spre victorie

La alegerile din 2000, PNL se desparte de CDR iar rezultatele alegerilor confirmă traiectoria ascendentă a partidului şi eficienţa participării cu forţe proprii la alegeri : PNL s-a situat între cele cinci partide care au reuşit să intre în Parlament. Urmează reunificarea dreptei liberale: în 2001, fuziunea cu Alianţa pentru România (ApR), condusă de Teodor Meleşcanu, mai apoi centru-dreapta liberală se adună, în sfârşit, sub o singură umbrelă. PNL absoarbe UFD (aprilie 2003) şi PNL-C (noiembrie 2003).

Încă din 2002 PNL împreună cu  PD, au format o opoziţie mai eficientă în Parlament şi, în cele din urmă, în septembrie 2003 cele două partide au încheiat o alianţă politică şi electorală. Alianţa « Dreptate şi Adevăr » şi-a propus câştigarea alegerilor din 2004.

În urma alegerilor din noiembrie 2004, PNL a intrat la guvernare, iniţial o guvernare de coaliţie. Ulterior, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat singur guvernarea. Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu a devenit Prim-Ministru. Un Prim-Ministru liberal după o pauză de 67 de ani.